Geografie

Așezare

Comuna Pipirig este aşezată în nord-vestul judeţului Neamţ, de-a lungul drumului naţional DN15B ce face legătura dintre oraşul Târgu Neamţ şi comuna Poiana Teiului, în depresiunea intramontană Pipirig, depresiune situată în partea central-estică a Munţilor Stânişoarei.

În ansamblul teritorial al României, comuna Pipirig este situată în zona vest-nord-vestică, a judeţului Neamţ. Comuna se întinde de-a lungul cursului superior al rȃului Ozana (format din confluenţa celor două pâraie Cracul Mare şi Cracul Mic) şi a afluenţilor de dreapta ai acesuia, fiind situată în depresiunea muntoasă a Pipirigului.Comuna este divizată în şapte sate, răsfirate în lungul reţelei hidrografice a bazinului superior al râului Neamţ (Ozana): Pipirig, Boboieşti, Dolheşti, Pluton, Pâţâligeni, Stânca şi Leghin. Izolarea ce i-o conferă situarea în zona montană face ca legăturile cu centrele comunale învecinate să fie, în majoritatea cazurilor, pe rute ocolitoare. Sunt 39 Km până la Farcaşa, 45 Km până la Borca, 25 km până la Poiana Teiului(la vest), 35 Km până la Hangu, 40 Km până la Crăcăoani(la sud), 53 Km până la Raşca şi 74 km până la Mălini(la nord). Mai apropiate şi mai directe sunt legăturile cu Vânători Neamţ situat la 20 Km de Pipirig (la est).

Sate componente

In componenţa comunei Pipirig intră şapte sate, răsfirate în lungul reţelei hidrografice a bazinului superior al râului Neamţ (Ozana): Pipirig, Boboieşti, Dolheşti, Pluton, Pâţâligeni, Stânca şi Leghin.

Satul Pipirig

Este reşedinţa de comună şi se întinde pe valea râului Neamţ, în amonte de confluenţa cu pârâul Dolheşti, pe o lungime de 3 Km. Satul se dispune preponderent pe partea dreaptă, mai ales pe terasa de 2-4 m şi este străjuit de dealurile Cotnărel şi Bompa. La vest limita cu Boboieştiul este dată de Pârâul Izvor, iar cea estică, cu Dolheştiul, o constituie drumul naţional DN 15B.
Prima menţiune documentară este adusă de documentul de la 1437 prin care se stabilea de către Ilie Voievod – domnul Moldovei – hotarul moşiei „Munţii”, donată Mănăstirii Neamţ, şi care trecea „pe la gura Peperigului”. Denumirea satului este dată de planta cu acelaşi nume ce avea o mare arie de răspândire pe terasele mlăştinoase ale râului Neamţ.
De la prima menţiune şi până la 1863 rămâne domeniul mănăstirii, nefiind subiectul altor danii, singurele menţiuni despre sat fiind aduse cu ocazia întocmirii unor catagrafii. Astfel primele referiri privitoare la numărul de locuitori sunt redate prin intermediul catagrafiei populaţiei Moldovei din 1772-1773, fiind menţionaţi 38 de birnici ce locuiau în 38 de case (aceştia nu ocupau numai actualul teritoriu al satului). Sub denumirea de Pipirig, satul apare trecut şi pe harta lui Otzellowitz, în 1788, incluzând pe atunci satele Dolheşti şi Pâţâligeni (considerate la acea vreme cătune).   Cu  cătunele  Pâţâligeni  şi  Dolheşti  în  componenţa  sa,  Pipirigul  este menţionat şi la recensămintele de la 1835, 1860 şi la catagrafia din 1864.

Satul Boboieşti

Cel mai populat sat al comunei, Boboieşti, este situat în continuarea satului Pipirig, alternând de o parte şi de cealaltă a cursului superior al râului Neamţ şi urcând până pe terasa de 30-40 de metri în apropierea izvoarelor.
Denumirea satului provine de la numele de familie Baboi. Din informaţiile primite de la cetăţeni reiese că primii locuitori ai acestor meleaguri au fost fraţii Vasile şi Ion Baboi, veniţi din Sadova Câmpulungului Moldovenesc după 1775. Cel mai mare, Vasile, era mai scund şi negricios, iar cel mai mic, Ion, era mai înalt şi cu părul castaniu. Din această cauză, oamenii le-au pus câte o poreclă: lui Vasile i-au zis „Ursul”, iar lui Ion „Lupul”. Poreclele acestea le-au întregit numele sub care au fos cunoscuţi:Vasile Ursu Baboi şi Ion Lupu Baboi. Atât Vasile cât şi Ion Baboi au avut mulţi copii, care, la rândul lor, şi-au construit case în jurul celor părinteşti. Pe tot aceşti gospodari nou veniţi, care la început purtau numele de Baboi, oamenii din Pipirig şi împrejurimi i-au numit „Băboeşti”, iar atunci când mergeau în vizită pe la ei spuneau că au fost pe la „Băboeşti” şi mai târziu la Boboieşti.
Se conturează ca sat al comunei în secolul al XVIII-lea, fiind menţionat pe harta topografică de la 1788. după reforma agrară din 1864 satul îşi măreşte suprafaţa, ocupând terasele înalte de la poalele muntelui Dolia, formând cătunul cu acelaşi nume.
In catagrafia din 1864, Boboieştiul este menţionat din nou ca sat, având în componenţa sa 51 de familii şi 271 de locuitori, populaţia crescând până la recensământul din 1859/1860 până la 419 locuitori şi ajungând în 1890 la 803 locuitori. Trebuie menţionat de asemenea, că o perioadă scurtă de timp cătunul Dolia a fost parte componentă a judeţului Suceava, revenind în posesia Neamţului în 1918.

Satul Pluton

Cu cea mai mare suprafaţă intravilană inclusă în limitele sale şi având periferia la cea mai mare distanţă de centrul comunei, satul Pluton are ca sit valea pârâului cu acelaşi nume, ocupând terasele de 4-6 metri, 8-10 metri şi parţial pe cele de 20 de metri (spre obârşia pâraielor).
Denumirea corectă a satului este cea de Plotun care tradus din limba slavă înseamnă „loc cu multe cervide”.
Depărtarea de centrul comunei este dată de întreruperea satului Dolheşti (pe o lungime de 5 Km), pe direcţia sud-vest şi de care se separă prin limita convenţională dată de intersecţia drumului naţional 15B cu drumul forestier Mihăieți. Satul are în componenţa sa mai multe cătune (Cujbeni, Tărâţeni sau Slatina, Agăpeni) care au ajuns să se contopească dând o oarecare unitate localităţii.
In ceea ce priveşte popularea satului, aceasta este una destul de timpurie în ciuda izolării naturale, satul Pluton şi cătunele Cujbeni şi Tărâţeni apărând pe harta topografică de la 1788, fiind formate de locuinţe permanente adaptate vieţii pastorale, şi luând denumirea oamenilor mai înstăriţi.
In anul 1835 harta rusă menţionează satul cu numai 21 de familii în timp ce catagrafia de la 1849 prezintă populaţia de 185 de locuitori incluşi în 39 de familii. Recensământul din 1859/1860 semnalează existența în sat a unui număr de 329 de persoane, în timp ce la 1890 satul Pluton avea în componenţă 379 de locuitori structuraţi în 79 de familii.

Satul Dolheşti

Ocupând terasele de 4-6 metri, 6-8 metri şi izolat pe cea de 40 metri, satul Dolheşti se înşiră pe valea cu acelaşi nume de la confluenţa râului Neamţ până la intersecţia drumului naţional 15 B cu drumul forestier Mihăieți.
Denumirea satului provine de la familia Dolhescu care a început să predomine începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Asimetria văii pârâului Dolheşti face ca locuinţele să fie mai numeroase şi dispuse continuu pe partea stângă, şi mai puţine şi discontinui pe dreapta.
O perioadă îndelungată Dolheştiul a fost parte componentă a satului Pipirig. Primele referiri cu privire la sat sunt făcute în hărţile: topografică de la 1788 şi rusă de la 1835 (când localitatea este menţionată cu 73 de familii); următoarele documente includ Dolheştiul în satul Pipirig, iar în anul 1890 satul avea 463 de locuitori cu 104 familii, 34 văduve şi 6 nevolnici.

Satul Pâţâligeni

Este situat pe terasele râului Neamţ, în aval de centrul civic al comunei, având ca limită vestică râul Neamţ şi fiind despărţit la est de Stânca prin valea pârâului Straja.
Din punct de vedere al evoluţiei şi vechimii populǎrii, Pâţâligeniul se aseamănă mult cu Dolheştiul şi Pipirigul (de care a aparţinut o perioadă).
După secularizarea averilor mânăstireşti sunt ocupate terenurile din întreg bazinetul, fiind împroprietăriţi în extremitatea estică şi câteva familii de ţigani, alte familii localizându-se pe dreapta Ozanei la poalele muntelui Branul.
Denumirea localităţii derivă de la numele de Pâţâliga, care este numele cel mai întâlnit la familiile din aceste locuri.
Prima menţiune documentară despre localitate este dezvăluită de harta topografică de la 1788, iar în anul 1890 populaţia satului este cifrată la 524 de locuitori grupaţi în 125 de familii, 17 văduve, 10 nevolnici şi 21 de lingurari.
In trecut satul ocupa întregul bazinet din aval de Pipirig inclusiv satul Stânca, ce apare oficial în documentaţie după anul 1900.

 Satul Stânca

Satul Stânca este aşezat în cea mai mare parte pe terasa de 2-4 metri de pe stânga râului Neamţ, ocupând partea estică a bazinetului depresiunii Pipirig.
Toponimul de Stânca provine de la apariţia pe versantul stâng (dealul Dobreanul), la suprafaţă a şisturilor cristaline (sub formă de blocuri enorme), pe o arie restrânsă, dând un pitoresc aparte şi schimbând totodată monotonia reliefului. Acest toponim se păstrează încă din secolul al XlX-lea când aşezarea era considerată, pe atunci cătun al satului Pâţâligeni.

Satul Leghin

Este cel mai mic şi mai nou sat, situat în extremitatea estică a comunei, la contactul dintre Carpaţi şi Subcarpaţi şi este constituit în cea mai mare parte din imigranţi.
Primele locuinţe se constituie la începutul secolului al XX-lea de către locuitorii afectaţi de inundaţii, din celelalte sate ale comunei.
In a doua jumătate a secolului XX s-au stabilit aici peste 70 de familii de strămutaţi din zona lacului de acumulare Izvorul Muntelui (preponderent din comunele Hangu şi Poiana Teiului).
Oficial, Leghinul apare ca sat (inclusiv cu cătunul Poiana Focşei), din anul 1956 când, la recensământul de populaţie se constată un număr de 243 de locuitori.
Comuna Pipirig ocupă o suprafaţă totală de 19.452  ha, reprezentând 3,34 % din suprafaţa judeţului Neamţ.

 

Suprafața

Cu o suprafață 19681 hectare în prezent, comuna Pipirig face parte din categoria comunelor mari ale județului Neamț. Astfel, 69% din suprafață este ocupată de păduri, terenurile agricole ocupă 26%, iar restul de 984 hectare sunt ocupate de drumuri, ape, case, curți de terenuri neproductive.

 

Clima

Clima comunei Pipirig este tipic montană cu o etajare impusă de altitudinea reliefului, care duce la scăderea temperaturii aerului şi la creşterea cantităţii de precipitaţii. Ținând cont de aceste elemente rezultă că în comuna Pipirig  se întrepătrund două provincii climatice, provincia climatului de munte, în partea de vest şi provincia de climat continental, în rest.

Comuna Pipirig este bine individualizată din punct de vedere climatic atât faţă de regiunile vecine ( regiunea climatică a Sucevei şi provincia climatică continentală din est), cât şi faţă de sectorul montan înalt   al Carpaţilor Orientali, din vest. Cu toate acestea, poziţia geografică şi configuraţia reliefului  îşi pun amprenta asupra caracteristicilor climei prin larga deschidere în faţa influienţelor estice  şi atenuarea influienţelor vestice  datorită lanţului montan. Pe ansamblu însă clima are un  caracter mai blând, datorat şi uşoarei foehnizări a maselor de aer  ce coboară din zona carpatică.

De remarcat este faptul că pe văile principalelor râuri se produc foarte des inversiuni termice, mai ales în anotimpul de iarnă, când aerul rece invadează sectoarele  cele mai joase ale comunei, iar acest fenomen are o frecvenţă ridicată de vreme ce pe culmi apar păduri pure de fag, iar în zonele joase  sunt întâlnite amestecuri de răşinoase. Variaţia altitudinii şi gradul de fragmentare a reliefului, orientarea văilor şi a interfluviilor, gradul de înclinare a versanţilor şi expunerea lor faţă de razele soarelui şi a vântului, acoperirea cu vegetaţie, fac ca în cadrul comunei să apară unele diferenţe. Stabilirea temperaturilor medii multianuale  şi a cantităţilor de precipitaţii  s-a făcut prin corelarea  şi interpolarea valorilor  obţinute la staţia meteorologică de la Târgu Neamţ, fiind vorba în acest caz  de valori indirecte, dar care reflectă în bună măsură situaţia climatică de ansamblu a comunei. S-au realizat corelaţii de temperatură pentru izohetele de 600 m  şi 1000 m, considerate a fi cele mai reprezentative.

Din analiza hărţii izotermelor, regiunea este cuprinsă între izotermele de 2-6ºC. Cea mai caldă lună a anului este iulie, temperatura medie lunară este de 18,6ºC în apropiere de Vînători şi de 11-12ºC la cele mai mari înălţimi.

Vegetația

Vegetația aparține etajului pădurilor de fag în amestec cu conifere, iar molidul domină începând de la altitudinea de 1200 m. Partea superioară a culmilor muntoase este domeniul pajiștilor montane, secundare, care au favorizat de-a lungul timpului dezvoltarea păstoritului, ocupație de la care derivă însăși denumirea acestor munți.

Fauna

Animalele sălbatice frecvente sunt cerbul, căpriorul, țapul, ciuta, porcul mistreț, ursul, pisica sălbatică, lupul, vulpea, bursucul, iar dintre animalele mai mărunte veverița, vidra, nevăstuica, dihorul, heldia; dintre răpitoarele cu pene mai numeroase sunt bufnița, gaița, uliul, cioara, iar dintre celelalte păsări găinușa , gotca, gotcanul. Mai rar, se puteau întâlni în zonă râsul, jderul, iepurele.

Demografie

Componența etnică a comunei Pipirig

Români (97,37%)

Necunoscută (2,6%)

Altă etnie (0,02%)

Componența confesională a comunei Pipirig

Ortodocși (97,16%)

Necunoscută (2,6%)

Altă religie (0,22%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Pipirig se ridică la 8.372 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 8.627 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (97,37%). Pentru 2,6% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,17%). Pentru 2,6% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Politică și administrație

Comuna Pipirig este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Vasile Dorneanu, de la Partidul Social Democrat, a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

  • Partidul Social Democrat – 9 consilieri
  • Partidul Național Liberal – 5 consilieri
  • Partidul România Unită – 1 consilier

Etimologie

Denumirea comunei Pipirig provine de la planta de apǎ (Pipirig), care creștea din abundențǎ ȋn zonǎ.

Privitor la numele satului Pluton , nu se știe exact originea acestuia. Unele surse spun că satul Pluton își trage numele de la o unitate militară (ploton) de greci sau turci, care au poposit mai mult timp aici în timpul răzmeriței din 1821. Alții spun că denumirea locului vine de la o specie de cerbi care în vorbirea locală veche se numeau „plotoni” și care se găseau în trecut în poienile de pe aceste meleaguri. Numele toponimului este tradus din limba slavă și înseamnă loc cu multe cervide (cerbărie). Denumirile de Agăpieni, Tărîțeni și Cujbeni sunt luate după cel mai răsărit gospodar care s-a așezat aici: Neculai Agapie, probabil de la Agapia, Iacob Tărâță, Luca Cujbă, venit de la Călugăreni.

Satul Dolhești își trage numele de la cel dintâi locuitor ce s-a așezat aici, Dolhăscu, de la care au rămas multe familii cu acest nume.

Tot așa, satul Pâțâligeni și-a luat numele de la locuitorul Pâțâliga.

Denumirea satului Stânca vine de la stâncile Dobreanu și Dobrenași.

Boboiești vine de la familia Baboi. Cătunul Dolia al acestui sat a aparținut de comuna Farcașa până în jurul anului 1900.

Istorie

Prima dovadă istorică despre comuna Pipirig este încă din secolele al III-lea și al IV-lea, mărturie fiind faptul că în anul 1978, la marginea satului Leghin, în urma unor săpături arheologice s-a scos la iveală un cimitir ce cuprinde oseminte umane și animale, fragmente de ceramică și catarame de fier.

12 martie 1437: Ilie Voievod, domnul Moldovei, a stabilit hotarul moșiei “Munții”, arătând că : “[…] hotarul am început a alege din gura pârâului Mustei , în sus de Cetatea Neamțului, până la drumul Neamțului […], până la gura Peperigului, apoi drept în Slatina, apoi obcina către obârșia Largului și a Farcașei […] până la muntele de sub Hălăuca și gura Hălăucăi, apoi până la vârful Pâțigaiei și până la vârful Sihlei, la dealul Rusului și peste obârșia Nemțișorului drept la capul Pleșului și izvorul Mustei”.

27 iulie 1501: Ștefan cel Mare semnează un documentul prin care se împuternicesc călugării de la Mănăstirea Neamț să-și apere Muntele Farcașa până la Gura Largului, precum și ceilalți munți ai lor și să-și ia venitul cuvenit de la cei ce vor să pască oile sau să vâneze în braniștele lor.

12 ianuarie 1634: Moise Movilă face referire la ținutul Pipirigului întărind împrejurimile Mănăstirii Neamț: “Suret de pre un ispisoc de la Moisei Moghilă voievod din leat 7141 (1634) ghenarie 12 dini […], iar de acolea piciorul țin gios până la gura Plotunului […] în sus până la Slatina […] până suptu Hălăucului ”.

Între anii 1772 – 1773 : un document oficial privind existența unei populații pe actuala arie a comunei Pipirig, este Catagrafia Moldovei din în care sunt menționate 38 de case sau 38 de birnici.

Între anii 1764 – 1790: mare parte din locuitorii din Țara Bârsei, Siliștea Sibiului, Sadova Câmpulungului, Vrancea precum și de pe Valea Bârgăului au lăsat totul – case, averi – și au plecat cu familiile și turmele lor spre Moldova, atrași fiind de intinsele plaiuri, de apele bune și de vetrele de sat străjuite de codri de nepătruns.

În anul 1820: în Cartografia Moldovei din sunt prezentate satele existente din acea perioadă și starea locuitorilor: “[…] șăd pe moșia M-rei Neamț, loc de munte, hrănindu-se cu alte moșii străine. Chiverniseala și aliverișul lor cu vite, lucrul mâinilor, starea lor de mijloc.”

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa de Sus-Mijlocul a județului Neamț și era formată din satele Pipirig, Plutonu, Boboești, Agapieni, Cujbeni, Dolhești, Pițilăgeni și Tărățeni, având în total 2582 de locuitori. În comună funcționau șase mori de apă, trei biserici, o școală mixtă la Pipirig și o școală de cătun la Pluton, având împreună 58 de elevi. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Cetatea-Neamț a aceluiași județ, având 3868 de locuitori în satele Boboești, Dolhești, Pipirig, Pițiligeni, Pluton și Stânca.

În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Târgu Neamț din regiunea Bacău. În 1968, ea a revenit, în alcătuirea actuală, la județul Neamț, reînființat.

Monumente istorice

Două obiective din comuna Pipirig sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Neamț ca monumente de interes local. Unul este clasificat ca monument de arhitectură — ansamblul bisericii „Sfântul Nicolae” (secolele al XIX-lea–al XX-lea) din satul Pipirig, ansamblu ce cuprinde biserica propriu-zisă construită în 1807 și turnul-clopotniță (1864). Celălalt obiectiv, clasificat ca monument de for public, este brânzăria lui David Creangă (secolul al XIX-lea) din satul Dolhești.

Principalele activități

Ocupația de bază a locuitorilor din satele zonei a fost creșterea animalelor, îndelentnicire menționată de Dimitrie Cantemir „cei ce locuiesc în munți au oi, miere și poame din belșug” . Datorită faptului că suprafețele de fânețuri pentru recoltarea hranei pentru animale sunt numeroase, acest fapt a dus la definirea ocupației principale a locuitorilor.

În regiunea muntoasă a Carpaților Orientali, din care face parte și zona Pipirigului, condițiile geografice au fost prielnice practicării lucrului la pădure.

Lucrul pământului sau agricultura a fost relativ slab dezvoltată în satele cuprinse în zona Pipirigului. Ea a constituit de-a lungul veacurilor o ocupație secundară a populației de aici. Fără a avea o pondere principală, ca ocupație de bază, agricultura a fost o ocupație permanentă practicată de populația zonei.

Vânătoarea în zonă se practica, pe de o parte pentru valoarea economică a vânatului – carne, piele, blană, păr, pene – pe de altă parte, pentru stârpirea animalelor dăunătoare.

Meșteșuguri sătești

Morăritul, una din cele mai vechi meserii se mai păstrează, dar vechile mori sunt înlocuite cu altele moderne, electrice. Acolo unde este piuă și ștaeză, este și moară, aceste industrii țărănești dezvoltându-se împreună.

Prin rotărit se înțelege prelucrarea tuturor pieselor care alcătuiesc căruța. Execuția roții este destul de complicată, meseria căpătând această denumire.

Dulgheria este tot o meserie foarte veche, datând din perioada feudală. Fiecare gospodar știa să-și lucreze singur casa, începând cu tăierea , cioplirea și fasonarea lemnului din pădure și terminănd cu clăditul corpului casei.

Tâmplăria este un meșteșug bine diferențiat și specializat, desprins de dulgherie.

Drănițitul constă în confecționarea draniței pentru acoperișuri.

Cizmăria a fost și încă mai este o meserie căutată. Se repară încălțămintea dar se execută și opinci sau mici obiecte din piele: curele, genți, încălțăminte .

Lumânăritul. Creșterea albinelor dădea posibilitatea obținerii materiei prime pentru producerea lumânărilor de ceară, făcute pentru iluminat ceremoniile religioase, nunți, botezuri și înmormântări.

Instituții

Biserica „Sfântul Niculaie” („ Catedrala munților” sau „Catedrala ptriarhilor”) din centrul comunei Pipirig a fost construită între anii 1929-1950 și este ctitoria patriarhului Nicodim Munteanul.

Biserica de lemn din Popeni, Pipirig, a fost construită pe locul unui vechi paraclis ce aparținea de Mănăstirea Neamțului, în anul 1807. Hramul bisericii este Sfântul Nicolae. A avut parte de mai multe modificări, ultimele având loc în anii 1925 și 1990. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice

Biserica cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel și Sf. Mare Mucenic Dimitrie (1838) din Pluton este construită jumătate din zid, până la ferestre și jumătate din lemn.

În satul Boboiești se află o biserică din bârne ridicată din bârne de către enoriași, în timpul preotului Vasile Baboi. Biserica avea o icoană a Sfântului Gheorghe care a fost în biserica din Cetatea Neamțului.

Biserica din Leghin cu hramul Sfantului Dumitru este adusă de la Călugăreni în anul 1959.

Biserica satului Stânca a fost ctitorită de către enoriași dupa anul 1990. Enoriasii acestui sat erau arondati bisericii din centrul comunei și celei din satul Popeni.

Școala din Pipirig poartă numele nemuritorului Ion Creangă.

„Școala din Ploton” a luat ființă în anul 1893.

Școala din Boboiești a fost înființată în 1903 când i s-a și făcut local propriu din fondul „Vasile Stroescu”.

Școala din Stânca a fost construită în anul 1922 în urma străduinței sătenilor.

Cooperativa Mihăieți a luat ființă în anul 1920 din inițiativa și prin munca stăruitoare a D-lui D. A. Gheorghiță . Scopul pentru care a luat ființă această cooperativă a fost exploatarea pădurilor din ocolul silvic Pipirig și Galu, pentru a îmbunătăți situația sub raport economic și cultural a sătenilor din comuna Pipirig, care din lipsă de moșii și terenuri proprii în jurul satului, nu s-au folosit de marea reformă agrară, rămânând ca să își câștige existența prin munca brațelor și cu vitele în pădurile statului.

Muzeul cu obiecte bisericești din Popeni a fost înființat în 2007, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la sfințierea primei biserci din Pipirig. Muzeul „adăposteaște colecția de obiecte bisericești: icoane de la 1776 și din secolul al XIX-lea, un sfânt chivot de la 1841, alte sfinte vase, precum și pomelnicele de la 1807 și nu numai găsite în clopotnița. Acestea dovedesc că la Pipirig, oamenii au fost creștini adevărați, păstrători ai credinței strămoșești.” Preot paroh Mihai Bistrițeanu

Personalități

  • Patriarhul Nicodim ( Nicolae) Munteanu
  • Ion Ciubuc – „omul lui Vodă” – face parte dintre gospodarii ce au întemeiat comuna Pipirig
  • David Creangă – bunicul după mamă a lui Ion Creangă
  • Corduneanu Neculai (1923 – 1984) a fost artist popular (cânta la „scripca”)
  • Gheorghiță A. Vasile a fost sculptor și pictor
  • Dumitru Vacariu (n. 2 ianuarie 1933) este scriitor
  • Gavarliu Neculai este rapsod popular, născut și locuitor al Pipirigului, cu numeroase apariții TV
  • Potoceanu Rodica este scriitoare
  • Țeșu Viorica – doctor în fiziologia plantelor
  • Bursuc Stelian ( n. 31 octombrie 1961) este handbalist și profesor antrenor

Bibliografie

  • Anton, Vasile, Monografia satului Pluton, Editura Alfa, Piatra-Neamț, 2009;
  • Arhivele Statului din Piatra Neamț 1809-1847, Fondul averilor Mănăstirii Neamț, dosarele 3/1809, 2/1838, 12/1854, 10/1846, 11/1847;
  • Asachi, Gheorghe, Istoria Moldovei, București 1883;
  • Bogdan, Ioan, Documentele lui Ștefan cel Mare, vol. I și II, București, 1913;
  • Costăchescu, M., Documente Moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, vol.I, București, 1922, și Documente Moldovenești înainte de Ștefan cel Mare 1347-1437, vol. I, Iași, 1931-1932;
  • Creangă, Ion, Amintiri din copilărie, Editura Minerva, București, 1982;
  • Documente privind istoria României, sec XVI, vol.III. A. Moldova, p.357 și Documentele lui Ștefan cel Mare vol.I, București 1913;
  • Gheorghiu, C.D., Dicționar geografic asupra județului Neamț din 1890, privat de Societatea Adunării Generale din 4-16 martie 1891, Piatra Neamț, 1859;
  • Luchian, C., Locuri, oameni, școli de pe plaiurile nemțene (fost județ Nemț). Călăuză pentru drumeție, Piatra – Neamț, 1933 ;
  • Prangati Constantin, Dicționarul oamenilor de seamă din jurul județului Neamț, Editura Crigarux, Piatra-Neamț;