Iarna cu probleme minore in judet

Drumarii au actionat pentru a preîntîmpina formarea poleiului – zaporul de pe Bistrita nu prezinta nici un fel de probleme pentru oamenii de pe Valea Muntelui.
Iarna nu le creaza probleme dificile nemtenilor, desi sîntem în plin sezon rece si conform traditiei, de Boboteaza lumea se astepta la ger sa înghete pietrele si la vreme rea. Pe teritoriul judetului Neamt, pe drumurile nationale si judetene, carosabilul este umed alternînd cu portiuni uscate. Sectia Drumuri Nationale Neamt actiona în cursul zilei de ieri cu cinci utilaje pentru mentinerea viabilitatii cailor de rulare prin raspîndirea de material antiderapant pe urmatoarele drumuri nationale: DN 15 D Ghigoiesti – Craiesti, DN 2 Secuienii Noi – Motca, DN 15 B Poiana Largului – Pipirig. SC Drupo Neamt actiona tot cu cinci utilaje pentru raspîndirea de material antiderapant pe urmatoarele sectoare de drum pentru prevenirea aparitiei fenomenului de polei: DJ 157 F Manastirea Sihastria – DN 15 B, DJ 157 B Manastirea Pîngarati – DN 15 B; DJ 155 H Manastirea Bistrita – DN 15; DJ 157 C Bisericani – DN 15 si pe DJ 155 C Manastirea Neamtului – DN 15 B. Retelele electrice si posturile de transformare sînt functionabile. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Neamt monitorizeaza în continuare evolutia fenomenelor meteorologice periculoase.
Pe rîul Bistrita, nivelurile si debitele au fost în general în scadere usoara. Rîul Bistrita curge liber pe sectorul cuprins între Viaductul Poiana Largului din comuna Poiana Teiului si satul Lunca din comuna Borca. De la confluenta lacului Izvorul Muntelui pîna în aval 1,5 km de viaductul Poiana Largului, rîul prezinta aglomerari de gheturi cu grosimi de la 30 de centimetri la trei metri. Din aval 1,5 km de viaduct, în amonte, rîul curge liber. Pe sectorul dintre Barajul Topoliceni (comuna Poiana Teiului) si podul Vadul Rau (comuna Farcasa), rîul prezinta gheata la maluri, avînd grosimea întîlnita si în celelate zone ale apei, pîna la trei metri. Din amonte curge zai pe 40 – 50% din suprafata rîului. Ieri dimineata, temperatura aerului la ora 06:00 era de minus 3,5 grade Celsius, la Frumosu. Personalul din cadrul SGA Neamt împreuna cu personalul din cadrul primariilor Borca, Farcasa si Poiana Teiului supravegheaza în permanenta evolutia situatiei pe rîul Bistrita în amonte de acumularea Izvorul Muntelui.

Monitorul Neamt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>