Cuvant inainte

Nascut in Moldova, in satul nemtean Pipirig, la 6 decembrie 1864, din tata ardelean si mama munteanca, cunoscut tuturor ca monah carturar si ierarh harnic si luptator, Patriarhul Nicodim Munteanu a pastorit Biserica Ortodoxa romana intr-o perioada grea pentru Tara si Biserica, intre 1939-1948, ani de razboi si apoi de instaurare a dictaturii comuniste in Romania.

Devenit monah in 1894, la Manastirea Neamt, pe cand studia inca la Academia de Teologie Ortodoxa din Kiev (1890-1895), tanarul Nicolae Munteanu a primit numele Nicodim. A fost, pe rand, predicator al Catedralei Mitropolitane din Iasi, arhidiacon, ieromonah, arhimandrit si vicar al Mitropoliei Moldovei, vicar al Episcopiei Dunarii de Jos si director al Seminarului Teologic din Galati, episcop al Husilor (1912-1924), staret al Manastirii Neamt (1924-1935), Mitropolit al Moldovei si Sucevei (1935-1939), iar in cele din urma Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei si Patriarh al romaniei (1939-1948).
Pasionat de studiul Bibliei si de misiunea pastorala, a scris si a tradus mult, fiind un monarh carturar si gospodar, un ierarh dinamic si luptator intru apararea drepturilor si demnitatii Bisericii pe care a pastorit-o cu vrednicie si curaj. A fost, de asemenea, un patriot luminat care iubea credinta, cultura si vitejia jertfelnica a romanilor, recunoscand totodata si valorile sau vredniciile altor popoare.
Cartea Parintelui Mihai Bistriceanu, paroh al Parohiei Pipirig II, din Protopopiatul Targu Neamt, are meritul de a readuce in actualitate viata si activitatea Patriarhului Nicodim Munteanu, la ceas aniversar, cand se implinesc 200 de ani de la sfintirea vechii biserici din aceasta localitate nemteana (1807), in care vrednicul Patriarh Nicodim a construit o biserica noua, mare si impunatoare, pe care o numea “Catedrala Muntilor”.
Binecuvantam publicarea acestei carti la Editura Mitropolitana TRINITAS, ca pios omagiu de pretuire adus memoriei Patriarhului Nicodim, fiu al Moldovei si Parinte spiritual al Romaniei.

I. NICODIM  SI PIPIRIGUL

1. Pipirigul natal

Localitatea Pipirig, este situata in depresiunea Neamtului. De la Pipirig la Piatra Neamt Muntii Stinisoara mai poarta numele de Muntii Neamt, intre care se disting: Magura Pipirigului, Muntele Chiriacu, aproape de Manastirea Neamt, Muntii Sihlei (c. 1100 m), cul¬mea Agapia, Muntii Hangu-Buhalnita, Muntele Horaita (1000 m), Muntele Bisericanilor si culmea Cozla, langa orasul Piatra Neamt.  Muntii Neamtului reprezinta partea sudica a Muntilor Stanisoarei, intre cursul superior al zonei si Bistrita, invecinandu-se la vest cu Masivul Ceahlau, iar la est cu depresiunea Neamtului.
Muntii Stanisoarei au fost dintotdeauna bogati in paduri seculare, in poieni si in stani de oi, de unde si-au luat si nu¬mele. Dar mai ales au fost binecuvantati de Dumnezeu cu locuri retrase si foarte prielnice vietii de sihastrie si manastiresti. Din acest motiv in lantul carpatic al Muntilor Stanisoara s-au ne¬voit cei mai numerosi sihastri din Moldova si s-au inaltat multe minastiri, precum Slatina, Risca, Neamt, Secu, Sihastria, Agapia, Varatec, Horaita, Bistrita, Bisericani si altele.

Incercand sa explicam toponimul Neamt, trebuie sa remarcam doua ipoteze. Prima sustinuta de Bogdan Petriceicu Hasdeu si A.D. Xenopol, care considera ca numele Neamt se refera la nemti, cavalerii teutoni, care au zidit Cetatea Neamtului. Celalta, avansata de Ilie Minea, Nicolae Iorga, R. Rosetti si altii, indica provenienta slava de la termenul nemeti, care inseamna linistit, tacut; definind astfel specificul ambiental, pe care-l ofera paraul Nemtisor raului ce curge linistit aici.

In Muntii Neamtului se pastreaza aceeasi monotonie a reliefului, ca si in restul Muntilor Stanisoarei, culmea principala orientata NV-SE fiind crenelata de curmaturi transversale, strabatute de afluentii raului Bistrita spre vest sau Moldova spre est. Se remarca varfurile: Crainicul (1192 m), Dealul Mare (Sihla Mare) de langa Schitul Sihla (1178 m), Magura Dumesnicului (1054 m), Stana Manastirii (1018 m), Secu (917 m), iar la nord se inalta semet Varful Bivolul  (1531 m).
Depresiunea Neamtului sau bazinul Ozanei s-a format in cuaternar cand a avut loc o adancire a vailor, datorita miscarilor tectonice de ridicare a Carpatilor, formandu-se suite de terase fluviale, iar in modelarea versantilor un rol important l-au avut alunecarile de teren destul de extinse.
Clima de aici, se incadreaza in cea a muntilor de inaltime mijlocie, cu temperaturi medii anuale de 4-6 °C si cu precipitatii anuale de circa 800 mm. Apele de suprafata sunt reprezentate de afluenti ai Moldovei: raul Neamt (Ozana) in care se varsa paraurile Pluton, Domesnic, Dobreanu si Secu.
Padurile de amestec cu fagi, brazi si molizi acopera aproape in intregime muntii, coborand in depresiunile marginale din valea Ozanei.
Depresiunea Neamtului este o regiune locuita din cele mai vechi timpuri, fiind atestate vechi asezari monahale si cetati feudale  ce vorbesc de istoria Moldovei. Orasul Targu Neamt se afla in marginea estica a depresiunii, pe valea Ozanei, la o altitudine de 365 m, intre extremitatea sud-estica a culmii Plesului si Dealul Boistea. Targu Neamt este o veche asezare medievala (mentionata inca din secolul al XIV-lea), mult timp centru administrativ si comercial al tinutului Neamt.
Mergand spre vest, pe valea Ozanei, pe traseul Targu Neamt – Poiana Largului ce urca de-a lungul albiei Ozanei, se trece prin localitatea Vanatori Neamt, prin rezervatia naturala Branistea de unde se desprinde drumul spre Manastirea Neamt (Lavra Neamtului – ”Ierusalimul romanesc”); continuand traseul spre Poiana Largului, se trece prin Leghin, de unde se ramifica soseaua spre Manastirile Secu si Sihastria, iar in continuarea traseului principal se ajunge, in fine, in localitatea Pipirig.
Pipirig isi trage numele de la o planta numita pipirig, ce avea  in trecut o mare arie de raspandire pe terasele si versantii mlastinosi ai raului Neamt (Ozana). Prima mentiune a numelui se afla intr-un hrisov din 12 martie 1437, care este un act domnesc de danie catre Manastirea Neamt,  prin care Ilie Voievod, domnul Moldovei, a stabilit hotarul mosiei „Muntii”, aratand ca: „hotarul am inceput a alege din gura paraului Mustei, in sus de Cetatea Neamtului, pana la drumul Neamtului…, pana la gura Peperigului, apoi drept in Slatina, apoi obcina catre obarsia Largului si a Farcasei…, pana la muntele de sub Haluca si gura Halucai, apoi pana in varful Pitigaiei si pana la varful Sihlei, la dealul Rusului si peste obarsia Nemtisorului drept la capul Plesului si izvorul Mustei”.   Acelasi hotar este „intarit” la 3 februarie 1455 de catre Alexandru-Voievod, domnul Moldovei.
In timpul domniei Sfantului Stefan cel Mare, prin documentul din 27 iulie 1501, se imputernicesc calugarii de la Manastirea Neamt sa-si apere „Muntele Farcasa pana la Gura Largului, precum si ceilalti munti ai lor si sa-si ia venitul cuvenit de la cei ce vor sa pasca vitele, sau sa vaneze in branistele lor”.
Pipirig facea parte integranta din mosia Manastirii Neamt, fiind un loc de o frumusete rara, unde cativa calugari locuiau si se ocupau cu cresterea vitelor. Aici era stana manastirii, unde pentru calugari era construita o capela in care slujeau si se rugau cei ce ingrijeau turmele; de la aceasta bisericuta locul se numeste pana astazi si Popeni.
Un moment important in popularea localitatii s-a petrecut in secolul al XVIII-lea, cand – dupa rascoala taranilor condusi de Horia, Closca si Crisan (1784) – intreaga Transilvanie era in zbucium. Unii rasculati au platit cu viata, altii n-au vrut sa sufere persecutiile grofilor si ale nemesilor, luand astfel calea bejeniei peste munti si ajungand si pe teritoriul mosiei Manastirii Neamtului din Depresiunea Pipirigului. Un document oficial privind existenta unei populatii pe actuala arie a comunei Pipirig, este Catagrafia Moldovei din anii 1772 – 1773 in care sunt mentionate 38 de case sau 38 de birnici. Birnicii fiind de gospodarie, care aveau obligatia de a plati bir manastirii, pe al carei domeniu erau asezati. Numarul familiilor putea fi mai mare decat cel mentionat, deoarece existau si familii scutite de bir, care nu sunt mentionate, precum preotii, vaduvele, nevolnicii etc.
In acele vremuri, intre anii 1764 – 1790, datorita prigoanei pornite impotriva ortodocsilor din Ardeal privind incercarea de catolicizare a romanilor , mare parte din locuitorii din Tara Barsei, Bretcu, Silistea Sibiului, Sadova Campulungului, Vrancea precum si de pe Valea Bargaului au lasat totul – case, averi – si au plecat cu familiile si turmele lor spre Moldova, atrasi fiind de intinsele plaiuri, de apele bune si de vetrele de sat strajuite de codri de nepatruns.
Mergand pe Valea Bistritei au trecut prin Pasul Petru Voda si s-au oprit la Pipirig. Aceasta emigrare masiva este amintita de Ion Creanga, atunci cand afirma ca bunicul sau, David Creanga, impreuna cu alti mocani ardeleni „s-au tras cu bucatele incoace” din cauza persecutiilor religioase.  Aici au gasit loc potrivit pentru a ierna impreuna cu familiile si turmele lor. Monahii i-au primit cu dragoste crestineasca, i-au gazduit si s-au localizat, cu acordul conducerii Manastirii Neamtului, aici la Pipirig.
In Catagrafia Moldovei din anul 1820 sunt prezentate toate satele existente in acea perioada, cu numele fiecarui locuitor pe categorii fiscale. Astfel il descoperim printre locuitorii satului Pipirig pe Ion Creanga si fiii lui: David Sin(fiul), Ion si Vasile; apoi, Coman Creanga, Gheorghe Creanga. David Creanga – bunicul marelui povestitor Ion Creanga – s-a nascut la Pipirig in anul 1796 si s-a casatorit cu Anastasia (Nastasia), nascuta in anul 1799 in catunul Boboiesti, fiica a lui Ion Lupu Baboi, venit din Sadova Campulungului prin anul 1774 si casatorit cu fata lui Ciubuc, venita si ea de peste munti din satul Ciubucani de langa Toplita. Acest Ciubuc era mester in turnarea clopotelor, oamenii din sat zicandu-i „clopotarul”. El a confectionat clopotul de la biserica ”Sf. Nicolae” din Pipirig si de la biserica ”Sf. Gheorghe” din Gura Largului.

Ca argument al celor mentionate sta faptul ca la Pipirig sunt multe familii ce poarta numele de Bargaoanu, Gabor, Munteanu, Bistriteanu, Pataliga, Dorneanu etc.
In decursul istoriei, locuitorii Pipirigului s-au inmultit, incat capela a devenit neincapatoare, ceea ce i-a determinat ca – in anul 1807 – sa construiasca in locul vechii capele o noua biserica, avand hramul ”Sf. Ierarh Nicolae”. Biserica a fost construita din lemn de brad, sub forma de nava cu trei turle, fiind acoperita cu sindrila. Arhitectura este foarte interesanta, deoarece in naos se afla cafasul si nu in pronaos, asa cum este intalnit in mod traditional. Biserica a fost construita prin stradania Preotului Vasile duhovnicul, cu osteneala credinciosilor. Preotul Vasile Rezmerita avea rangul de sachelar. El era si un bun zugrav. Pe icoana Sf. Nicolae, din catapeteasma se gaseste o pretioasa inscriptie: „Aceasta sfanta catapeteasma din satul Pipirig s-a zugravit prin sarguinta dumnealui Paharnicul Iancu Leatghi, dimpreuna cu sotia sa Ecaterina, in vremea pastoriei mele, la anul 1841 octombrie 1. Vasile Sachelar Zugrav”.
Preotul Vasile Rezmerita a zugravit si Sfantul Aer (Epitaf), pe care se gaseste urmatoarea inscriptie: „Acest Sfant Aer s-a zugravit de mine preotul Vasile si l-am dat bisericii cu hramul Sf. Nicolae, din satul Pipirig, pentru iertarea pacatelor mele si a tot neamul meu: Parascheva prezbitera, Vasile, Ecaterina, Ion, Gheorghe, Maria, Terente, Varsanufie monah, Ioana prezbitera si Elisabeta monahia.”

Se pastreaza pana astazi multe icoane si obiecte de cult care atesta vechimea bisericii, precum si dragostea si evlavia credinciosilor pentru locasul sfant.
In decursul vremii biserica a suferit o serie de lucrari de reparatie si intretinere; dar asta nu i-a afectat vechea forma, fiind astazi trecuta in lista monumentelor istorice si prezentandu-se intr-o stare foarte  buna.
Legat de aceasta sfanta biserica trebuie amintit faptul ca printre obiectele de cult se afla si cristelnita in care a fost botezat marele povestitor Ion Creanga, nepotul lui David Creanga al carui nume alaturi de sotia sa Smaranda se afla inscris in pomelnicul preafericitilor ctitori si binefacatori.

2. Viata. Familia Munteanu

Aici, la Pipirig, in biserica cu hramul ”Sf. Nicolae”, a fost botezat si cel ce era „fecior al Pipirigului din tinutul Neamtului”  nascut la data de 6 decembrie 1864 Nicolae Munteanu, cunoscut mai tarziu ca Nicodim, Patriarhul Romaniei. Cand s-a nascut, pe vremea lui Cuza, mai traiau inca Gheorghe Asachi si Vasile Alecsandri, iar Eminescu avea doar 15 ani.
Tatal sau era de origine ardelean iar mama munteanca din partile Buzaului. Parintii erau oameni cu stare, stapanind un munte intreg, unde-si asezase stanile si tineau oile numeroase. Crescut laolalta cu parintii si ciobanii, la vatra de grai si suflet romanesc, tanarul Nicolae Munteanu „porneste cu incredere pe cararea cea luminoasa, dar plina de spini, a cartii.”
Preotul D. Croitoru, in Omagiu P.F. Patriarh Nicodim, il descrie in urmatoarele cuvinte: „Din pruncia sa cea dintai, a fost pregatit de Dumnezeu pentru pruncia cea de a doua a chipului ingeresc. Pasii lui au batut potecile lunecoase ale stancii si cararea prin lunca Ozanei si a Nemtisorului catre raiul pamantean al sfintelor schituri si manastiri in care din veac s-au rugat calugarii cu voievozii si impreuna cu ei ingerii lui Dumnezeu.  Toate drumurile vietii sale au fost drumuri de inchinare smerita si de slujire curata. Rasarit din brazda milostiva a pamantului stramosesc, invatandu-si sufletul cu toate puterile vii si ziditoare ale neamului sau de tarani, cu frica de Dumnezeu si sfiala de pacat,  insisi parintii sai dupa trup si-au schimbat randuiala vietii lor de mireni, alegandu-si de buna voie chipul trairii ingeresti pana la capatul blagaslovitei lor vieti, tatal purtand in cinul calugaresc numele Cuviosului Varnava, iar buna sa maica numele de Veniamina (Mitrofana) si a caror pomenire in cele doua soboare de imbunatatiti, Neamtul si Agapia, cu mare cinste se face an de an”.

3. Studiile. Scoala primara si seminarul

Scoala primara a facut-o in satul natal si in Targu Neamt, dar in duminici si sarbatori cutreiera muntii pentru a participa la slujbele de la schituri si manastiri. In vacante, cu o traista plina de carti, pazea oile si se ruga invatand din scrierile Sfintilor Parinti cele despre Dumnezeu.
Prin unchiul sau, Parintele Vasian de la Schitul Pocrov, apartinand Manastirii Neamt, este cunoscut de Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei, care-l va ajuta sa urmeze cursurile Seminarului ”Veniamin” de la Manastirea Socola – Iasi.
Mireasma curentului paisian ce plutea in jurul Manastirii Neamtului, drumurile parcurse pe jos, din tinutul Neamtului pana la Socola, i-au amintit – ca si lui Ion Creanga – ca invatatura cere multa osteneala si l-au intarit in credinta ca oricate greutati s-ar ivi in cale, ele se cuvin a fi invinse pentru a putea dobandi lumina cartii. Si el a biruit aceste greutati, reusind sa castige pretuirea profesorilor prin destoinicirea lui la invatatura, ca sef de promotie, mai ales a reusit sa cucereasca inima Mitropolitului Iosif Naniescu, care l-a luat ucenic, trimitandu-l – in 1890 – la Kiev sa urmeze cursurile Academiei teologice de acolo.

4. Facultatea de Teologie din Kiev

Traind acolo in fericita tovarasie cu tineri din alte tari ortodoxe, tanarul Nicolae a putut gusta mai din plin fratia ortodoxa in largul ei. Aceasta i-a si fost o trasatura a intregii sale vieti. A avut coleg pe tanarul Hrisostom Papadopulos, care mai tarziu avea sa ajunga Primatul Bisericii grecesti.
In 1895, cand a obtinut licenta in Teologie, a fost invitat sa ramana in Rusia, pentru a fi pregatit sa ocupe o catedra universitara.  Dragostea lui pentru neamul din care se ridicase si veneratia fata de Mitropolitul Iosif Naniescu, binefacatorul sau, l-au indemnat sa nu primeasca invitatia atat de magulitoare si a parasit Kievul pentru a reveni la Iasi, ca un bun vorbitor de limba rusa si cu o bogata cultura teologica.
Nicolae Munteanu se intoarce in tara si cu un rod al muncii extrauniversitare; si anume, cu doua talmaciri care-i descopereau preocuparile. Cuvantarile apologetice, pe care avea sa le rosteasca din amvonul Catedralei mitropolitane din Iasi, pentru orientarea paturii intelectuale in problemele religioase studiile si cartile printre care talmacirea operei de mare rasunet social a lui Petrov, intitulata Un pastor model. „Cine l-a vazut in vremea aceea – scria Arhimandritul Iuliu Scriban – isi aduce aminte de chipul falnic si placut al noului slujitor al Mitropoliei. I-a auzit si glasul de predicator de pe amvonul acelei catedrale si a ramas cu o placuta amintire”  si i-a apreciat preocuparile intelectuale.
Astfel, intelegem de ce Mitropolitul Iosif Naniescu il sfatuieste sa traduca in limba romaneasca lucrarile de seama de teologie din limba rusa, ceea ce devotatul ucenic a socotit apoi o datorie sfanta a vietii sale, dobandindu-si astfel o formatie stiintifica si bisericeasca, care ”avea sa se desfasoare in chip armonios si constant, datorita duhului luminos si prieteniei marelui Mitropolit Iosif, in preajma caruia tanarul ierodiacon locuia din 1884”.
A ales scrieri din cele mai bune si a tradus atat de mult. Asa a fost citita si mult gustata scrierea Pe urmele lui Hristos de Gr. Petrov, care a scos la iveala deosebitele sale merite de traducator.

II. ARHIEREUL NICODIM MUNTEANU

1. Intrarea in monahism

Nu terminase inca bine studiile la Kiev cand, in 1894 – la varsta de 29 de ani – intra in monahism, alegand Lavra de la Neamt, aproape de vatra Pipirigului sau natal. Aici primeste numele de Nicodim. Dupa numai cinci zile este hirotonit ierodiacon. Se intoarce la Kiev, plin de har, facand sa-i rasune glasul la toate slujbele.
Intors de la Kiev la Iasi, in 1896 este hirotonit ieromonah, „iar in momentul in care secolul al XIX-lea se schimba cu al XX-lea, in 1900, el atingea culmea cea mai inalta la care putea spera un monah ramas inca in randuiala monahala propriu-zisa: i se acorda rangul de arhimandrit mitrofor. Era o performanta. Avea 35 de ani si doar 6 ani de calugarie” . O asemenea ascensiune  nu era insa de natura sa bucure pe altii. Un motiv in plus, pentru care a starnit invidii imediate si puternice, a fost si faptul ca, la intoarcerea de la Kiev, a ramas in continuare in gratiile blandului Iosif Naniescu. Se vede ca astfel de gratii au darul de a naste intotdeauna multe rivalitati. Mitropolitul Iosif Naniescu stia insa ce face si de ce si-l apropie. Citise in viitorul lui calitatile care ii dadeau asigurarea ca tanarul Nicodim, trebuia tinut aproape si ajutat. In primul rand, predica bine; „cuvanta minunat crestineste”, cum spunea arhimandritul Scriban .
La intoarcerea de la Kiev, Iosif Naniescu il pune sa traduca in romaneste tot ce aprecia el a fi mai de seama in teologia vecinilor pravoslavnici, a caror limba si-o insusise la perfectie. Aceasta ascultare a fost respectata de tanarul invatat pana la adanci batranete. A tradus din limba lui Dostoievski si a lui Tolstoi volume imense de Teologie.
In 1903, dupa stingerea din viata a Mitropolitului Iosif, este ales vicar al Episcopiei Dunarii de Jos, functionand si ca director al Seminarului din Galati, pe care il conduce timp de 6 ani.

2. Hirotonia intru arhiereu

Traind intr-o obste macinata de ambitii si rivalitati, la moartea Mitropolitului Iosif Naniescu, in 1902, a ramas fara protector. Partenie Clinceni, urmasul lui Iosif Naniescu, nu-i da nici o garantie de protectie. De aceea, tanarul arhimandrit mitrofor, porneste spre sud, in cautarea altui protector .
L-a gasit in persoana unui episcop vioi si ambitios, care se afla in cautare de oameni: Episcopul Pimen Georgescu al Dunarii de Jos. Acesta il numeste „arhimandrit de scaun”, un fel de vicar pe vremea aceea si – in plus – ii incredinteaza si directiunea Seminarului Teologic din Galati. Acolo publica si o carte, Cuvantari in Postul Mare a Arhiepiscopului Inochentie al Odesei. Ii creste prestigiul si se dovedeste ca si-a orientat bine alegerea, atunci cand s-a indreptat spre Galati, caci in anul 1909 Pimen Georgescu e ales Mitropolit al Moldovei si il ia cu sine si pe arhimandritul care abia astepta sa le poata dovedi ca „l-au urat in zadar” .

3. Arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei

Mitropolitul Pimen Georgescu il numeste vicar al Mitropoliei si – in acelasi an, in luna mai – il ridica la treapta de arhiereu. Avea 44 de ani. Acum i se prevedea o ascensiune rapida. Astfel, atunci cand – in 1912 – episcopul de Husi Conon Aramescu-Donici trece pe scaunul de Mitropolit primat de la Bucuresti, Mitropolitul Pimen propune in scaunul episcopal pe Nicodim Munteanu. Nu avem motive sa credem ca ar fi fost o promovare menita sa-l elibereze de vicar!
Numit arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei din Iasi, cu titlul de Bacaoanul, vadeste insusiri de gospodar si se evidentiaza prin predicile substantiale pe care le rosteste: „Ajuns arhiereu, se va lasa imbracat in mijlocul bisericii, de catre diaconi multi, miscandu-se dupa un ritm sacralizat pana in cele mai mici amanunte, in timp ce vladica – asa ii placea sa i se zica – se lasa impodobirii intr-o imobilitate imperiala, ridicand doar mainile din timp in timp la nivele studiate, pentru ca diaconii sa se plece, sa ingenuncheze sau sa se ridice in varful picioarelor, ca sa-i poata lega manecutele sau aseza omoforul cel mare. Isi confectionase mantii stralucitoare, mitre cu pietre pretioase, vesminte cu galon aurit. Asa vazuse in Kievul tineretii lui si ii placuse. Biserica trebuia sa fie imaginea vazuta a cerului celui nevazut. Era totusi multa seriozitate in aceasta pompa a slujbelor sale” .